Ondulații bizare au fost detectate la marginea Sistemului Solar

Bula de spațiu care înconjoară Sistemul Solar ar putea fi încrețită, cel puțin uneori, sugerează descoperirea unor ondulații bizare.

Datele de la o navă spațială care orbitează Pământul au dezvăluit ondulații bizare în regiunile în schimbare ale spațiului care marchează una dintre granițele dintre interiorul Sistemului Solar și ceea ce este în exterior.

• O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
• Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?

Rezultatele arată că este posibil să obții o imagine detaliată a graniței Sistemului Solar și a modului în care aceasta se schimbă în timp.

Aceste informații îi vor ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine o regiune a spațiului cunoscută sub numele de heliosferă, care pornește din Soare și protejează planetele din sistemul nostru solar de radiațiile cosmice.

Cercetătorii au găsit ondulații bizare în heliosferă

Soarele afectează spațiul din jurul său în mai multe moduri. Unul dintre acestea este vântul solar, un flux supersonic constant de plasmă ionizată. Vântul solar ajunge dincolo de planete și de Centura Kuiper, în cele din urmă dispărând în marele gol dintre stele, scrie Science Alert.

Punctul în care acest flux scade sub viteza cu care pot călători undele sonore prin mediul interstelar difuz se numește șoc terminal, iar punctul în care nu mai este suficient de puternic pentru a învinge presiunea foarte ușoară a spațiului interstelar este heliopauza.

Ambele sonde Voyager au depășit heliopauza și, efectiv, traversează acum spațiul interstelar, oferindu-ne primele măsurători in situ ale acestei granițe în schimbare. Dar există un alt instrument pe orbita Pământului care, de când și-a început operațiunile în 2009, i-a ajutat pe oamenii de știință să cartografieze heliopauza: Interstellar Boundary Explorer (IBEX) al NASA.

Satelitul IBEX

IBEX măsoară atomii neutri energizați, care sunt creați atunci când vântul solar se ciocnește de vântul interstelar la limita Sistemului Solar. Unii dintre acești atomi sunt catapultați mai departe în spațiu, în timp ce alții sunt aruncați înapoi spre Pământ. Odată ce puterea vântului solar care le-a produs este luată în considerare, particulele neutre energizate care se întorc spre noi pot fi folosite pentru a cartografia forma graniței, ca într-un fel de ecolocație cosmică.

Hărțile anterioare ale structurii heliosferei s-au bazat pe măsurători la scară lungă ale evoluției presiunii vântului solar și ale emisiilor de atomi neutri energetic, care au dus la o netezire a graniței atât în spațiu, cât și în timp. Dar în 2014, pe o perioadă de aproximativ șase luni, presiunea dinamică a vântului solar a crescut cu aproximativ 50%.

O echipă de oameni de știință condusă de astrofizicianul Eric Zirnstein, de la Universitatea Princeton, din SUA, a folosit acest eveniment la scară mai scurtă pentru a obține o imagine mai detaliată a formei șocului terminal și a heliopauzei și a găsit ondulații bizare uriașe, la scara a zeci de unități astronomice (o unitate astronomică este distanța medie dintre Pământ și Soare).

Ondulații bizare

Cercetătorii au efectuat modelări și simulări pentru a determina modul în care acest vânt de înaltă presiune a interacționat cu limita Sistemului Solar. Ei au descoperit că frontul de presiune a atins șocul terminal în 2015, trimițând o undă de presiune prin regiunea dintre șocul terminal și heliopauză cunoscută sub numele de helioînveliș interior.

La heliopauză, o undă reflectată călătorește înapoi, ciocnindu-se cu fluxul de plasmă încărcată ce vine din spatele frontului de presiune, creând o furtună de atomi neutri energetici care umple helioînvelișul interior până când unda reflectată ajunge înapoi la șocul terminal.

Măsurătorile echipei arată, de asemenea, o schimbare destul de semnificativă a distanței până la heliopauză. Voyager 1 a traversat heliopauza în 2012 la o distanță de 122 de unități astronomice. În 2016, echipa a măsurat că distanța până la heliopauză în direcția Voyager 1 era de aproximativ 131 de unități astronomice; la acel moment, sonda se afla la 136 de unități astronomice de Soare, în spațiul interstelar, dar având o heliosferă în creștere în spate.

Măsurătoarea heliopauzei în direcția Voyager 2 în 2015 este puțin mai complicată: 103 unități astronomice, cu o marjă de eroare de 8 unități astronomice pe ambele părți. La acel moment, Voyager 2 se afla la 109 unități astronomice de Soare, ceea ce se află în marja de eroare. Sonda nu a trecut de heliopauză până în 2018, la o distanță de 119 unități astronomice.

Ambele măsurători sugerează că forma heliopauzei se modifică și nu nesemnificativ. Nu este complet clar de ce.

Locul nostru în spațiu este unul ciudat

Cu toate acestea, în 2025, o nouă sondă va fi trimisă în spațiu pentru a măsura cu o precizie mai mare și într-un interval mai larg de energie emisia de atomi neutri energetic. Acest lucru, a spus echipa, ar trebui să ne ajute să răspundem la unele dintre întrebările despre bula ciudată, invizibilă, „încrețită” care protejează micul nostru sistem planetar de restul spațiului.

Cercetarea a fost publicată în Nature Astronomy.

Vă recomandăm să citiți și:

O misiune va căuta viață extraterestră pe cea mai necruțătoare planetă din Sistemul Solar

Un cercetător din Guvernul Elveției susține că „putem găsi viață în afara Sistemului Solar în 25 de ani”

Cercetătorii au anunțat descoperirea unei noi galaxii cu „inel polar”

O planetă „nou-născută” oferă indicii despre formarea planetară